Reflecții (ne)răbdătoare 


In urma cu aproape un an, părintele Alexandru Stanciulescu- Barda îmi sugera ca titlu pentru prima mea carte „Reflecții”. Burdusit cu lipsa de experienta editorială si considerandu- mă deșteptul de servici, am refuzat politicos. A trebuit să treacă câteva luni bune să înțeleg argumentele părintelui. Nu este o consolare, dar mă bucur ca, în sfârșit, vreau sa dau curs ideii părintelui.

Așa că, am decis să inaugurez pe blogul meu o nouă rubrică: Reflecții (ne)răbdătoare.

Sper sa fim împreună în fiecare zi.

Sebastian Catalin Hogea, preot pacatos

În căutarea copilăriei netraite

De câte ori pronunț/ aud cuvântul „copilărie”, mă duc instinctiv cu gândul la două aspecte:

1. Copilăria mea.

2. Opera inegalabilă a marelui Ion Creanga, Amintiri din copilărie.

Mărturisesc că, puști fiind, Amintirile lui Creangă, de câte ori le citeam trezeau în mine „setea” de a fi unul din personajele descrise.

Nu a fost să fie. Nu din vina mea. Pur si simplu eu trăiam alta copilărie, data de alte timpuri. Timpurile mele nu aveau un preot care sa- i învețe pe copii din Ceaslov, de exemplu.

Eu am trăit timpurile în care am înlocuit catararea în copaci cu urcarea pe blocurile aflate în construcție; furarea cireșelor cu acapararea șuruburilor, tuburilor, cablurilor electrice pentru nevoile altora; scăldatul în rău cu baia la lighean. Si, exemplele ar putea continua.

Cu toate acestea, mi- am trăit copilăria ca un copil: cu mâini și picioare rupte; cu fotbalul din spatele blocului; cu războiul cornetelor suflate din teava rupta de pe unde apucam; cu mâncarea „devoarata” cu mâinile pline de praf si asezonata cu nasul nesuflat; cu urecheala luată ca nu eram acasă la ora stabilită; cu cheia de gât, etc.

A fost o copilarie frumoasa atât cât au permis timpurile si locurile.

Timpul era mai aproape de noi, căci aveam dorința de a- i spune să ne „sada” alături. De fapt, părinții ne educau astfel. Cum? Punandu- ne să citim. Carti. Reviste. Povesti. Orice. Dar citeam. Ne făceam prieteni frumoși din cărți. Ei ne povesteau viață lor. Noi îi ascultăm frumos în „banca momentului” acela.

Ce sa zic? Eram minunați. Frumoși. Gălăgioși. Sugative ale vieții în epubreta.

Am ajuns la rândul meu să am copil. Uneori mă sperie gândul că nu pot oferi în totalitate momentele copilăriei mele în formă concretă. Pot doar la nivelul amintirilor. Bun si așa. Dar voi încerca să le adaptez.

Văd azi cum „se catara” copiii pe tablete, telefoane sau laptopuri. Stiu ca iși vor rupe „doar” viitorul cu ele, căci mulți vor trăi în lumea virtuală cu mintea și uneori, cu sufletul. Chiar si unele cărți au picat unei astfel de „tentații”.

Ce îmi mai rămâne?! Sa apăs butonul care le stinge si sa gândesc alternative viabile. Trebuie să fiu inventiv, să caut în copilăria mea elementele ce ar putea/ dori să trăiască copilăria copilului meu. 

Uneori reușesc. De cele mai multe ori, nu. Important este să fiu mereu doritor să pornesc în căutarea copilăriei netraite.

Vrea cineva să mi se alăture?!

Sebastian Catalin Hogea, preot pacatos

Predică la Duminica a XI- a după Rusalii- 04 septembrie 2016

titluDacă din motive biencuvântate nu ați ajuns la slujbă în data de 04 septembrie 2016, aveți posibilitatea să ascultați aici predica duminicală:

http://albaceteortodox.ro/parohia/24-viata-duhovniceasca/evanghelia-duminicii/1280-predica-la-duminica-a-xi-a-dupa-rusalii-04-septembrie-2016

Să fiți binecuvântați! Sebastian Cătălin Hogea, preot păcătos