Reflecții (ne)rabdatoare- 5


Văzând orientarea ambigua a unora din ziua de astăzi în ceea ce privește viața personală/ duhovniceasca, sunt de părere că mulți își încep viata cu „dreptul” prin Taina Sfântului Botez, dar sfârșesc prin a- si da cu „stangu’ n dreptu”, nedorind a se debarasa de mazga dezordinii viciilor atotstapanitoare. Pentru aceștia, dar și pentru ceilalți, există în mod terapeutic/ profilactic următoarea rugăciune: 

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste- mă pe mine păcătosul/ a!”

Sebastian Catalin Hogea, preot pacatos

Reflecții (ne)rabdatoare- 4


Nu ideea că omul nu mai are răbdare în ziua de astăzi este dureroasa, ci faptul că el, deși vrea, nu mai găsește pe nimeni cu care să împartă răbdarea. Mai vrea cineva să rabde acum?! Acum se caută totul „la minut”, „instant”: copiii, serviciul,  școală să treacă astfel, amant/ a, bani, etc.

Sebastian Catalin Hogea, preot pacatos

În căutarea copilăriei netraite

De câte ori pronunț/ aud cuvântul „copilărie”, mă duc instinctiv cu gândul la două aspecte:

1. Copilăria mea.

2. Opera inegalabilă a marelui Ion Creanga, Amintiri din copilărie.

Mărturisesc că, puști fiind, Amintirile lui Creangă, de câte ori le citeam trezeau în mine „setea” de a fi unul din personajele descrise.

Nu a fost să fie. Nu din vina mea. Pur si simplu eu trăiam alta copilărie, data de alte timpuri. Timpurile mele nu aveau un preot care sa- i învețe pe copii din Ceaslov, de exemplu.

Eu am trăit timpurile în care am înlocuit catararea în copaci cu urcarea pe blocurile aflate în construcție; furarea cireșelor cu acapararea șuruburilor, tuburilor, cablurilor electrice pentru nevoile altora; scăldatul în rău cu baia la lighean. Si, exemplele ar putea continua.

Cu toate acestea, mi- am trăit copilăria ca un copil: cu mâini și picioare rupte; cu fotbalul din spatele blocului; cu războiul cornetelor suflate din teava rupta de pe unde apucam; cu mâncarea „devoarata” cu mâinile pline de praf si asezonata cu nasul nesuflat; cu urecheala luată ca nu eram acasă la ora stabilită; cu cheia de gât, etc.

A fost o copilarie frumoasa atât cât au permis timpurile si locurile.

Timpul era mai aproape de noi, căci aveam dorința de a- i spune să ne „sada” alături. De fapt, părinții ne educau astfel. Cum? Punandu- ne să citim. Carti. Reviste. Povesti. Orice. Dar citeam. Ne făceam prieteni frumoși din cărți. Ei ne povesteau viață lor. Noi îi ascultăm frumos în „banca momentului” acela.

Ce sa zic? Eram minunați. Frumoși. Gălăgioși. Sugative ale vieții în epubreta.

Am ajuns la rândul meu să am copil. Uneori mă sperie gândul că nu pot oferi în totalitate momentele copilăriei mele în formă concretă. Pot doar la nivelul amintirilor. Bun si așa. Dar voi încerca să le adaptez.

Văd azi cum „se catara” copiii pe tablete, telefoane sau laptopuri. Stiu ca iși vor rupe „doar” viitorul cu ele, căci mulți vor trăi în lumea virtuală cu mintea și uneori, cu sufletul. Chiar si unele cărți au picat unei astfel de „tentații”.

Ce îmi mai rămâne?! Sa apăs butonul care le stinge si sa gândesc alternative viabile. Trebuie să fiu inventiv, să caut în copilăria mea elementele ce ar putea/ dori să trăiască copilăria copilului meu. 

Uneori reușesc. De cele mai multe ori, nu. Important este să fiu mereu doritor să pornesc în căutarea copilăriei netraite.

Vrea cineva să mi se alăture?!

Sebastian Catalin Hogea, preot pacatos

Tatuajul între grotesc și necesar

tatuaje-brasov-brasov-2353

Am observat în ultima vreme o creștere a numărului celor care se tatuează, mai ales la femei. Recunosc că, personal nu îmi place pictarea aceasta definitivă a pielii. Mi se pare inestetică, pe de o parte, iar pe de altă parte, periculoasă.

Bineînțeles că se vor găsi unii care sa zică:

– Ce popă înapoiat!!!!! Huooooo!!!!

– Bineeee. Ce să zică și ei. Atât pot.

Însă, așa cum gusturile nu se discută, tot așa am dreptul de a semnala ceva ce nu este bun. Și, nu o fac pentru a critica, ci pentru îndreptare sau mai bine zis, pentru a preveni.

Medical vorbind, orice intervenție brutală asupra corpului are repercursiuni în timp asupra acestuia, indiferent cât de, să zicem, nepericuloase ar fi substanțele injectate sau cât de igienică ar fi tehnica însemnării cu tatuaje. Modelele și culorile unor astfel de picturi efectuate sub piele, sunt de cele mai multe ori provocatoare, transmițând mesaje nu tocmai morale și/ sau creștin ortodoxe.

Continuă lectura

Campania „DONEAZĂ 1 M PĂTRAT DE PĂMÂNT SPANIOL”

Afis Campanie 1 m patrat - PAROHIA ALBACETEDragii noștri!
Știu că sunteți mulți cei care ne citiți zilnic și deja vă considerăm ca făcând parte din Parohia Albacete, deși vă aflați unii în depărtări de noi, alții în apropieri de noi ca și distanță, de aceea îndrăznim să vă rugăm să distribuiți pe paginile dumneavoastră de facebook acest mesaj sau afișele proiectului nostru cât mai des.
Este un mod concret de a vă implica în această colectă contribuind astfel, la strângerea de fonduri.
De fiecare dată când distribuiți această infomație pe pagina dumneavoastră lasați- ne un mesaj în particular pentru a avea o monitorizare clară a celor care ne sprijină.
Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți și țara noastră ROMÂNIA, de dincolo și de dincoace de Prut.
Sebastian Cătălin Hogea, preot păcătos

M- am îmbolnăvit. De ce?

paraliticCine va citi acest titlu: ”M- am îmbolnăvit. De ce?”, va da un răspuns rapid și inevitabil: ”Că așa a fost să fie.” Din punct de vedere omenesc este normal să căpătăm boli, să mergem la medic sau să vizităm periodic ori ocazional spitalele. Însă rămâne, totuși, întrebarea: ”De ce?”

”Nu fi nepăsător de Harul care este în tine”. (I Timotei 4,14)

Când suntem tineri ori foarte tineri, ne luăm libertatea de a face tot felul de experiențe cu viața noastră: fumăm precum șerpii, bem ca nimeni alții, facem baie și ieșim dezbrăcați prin frig și unși în cap cu vasilină sintetică(gel), ne ardem trupul cu anticoncepționale, umblăm dezbrăcați că fudulia este mare, etc. Veți zice că toată lumea face așa. Da. Dar ele se contabilizează genetic și când organismul este plin de așa ceva, cedează, refulează.

La toate acestea și la multe altele asemănătoare, se adaugă și elementele bolilor spirituale: lipsa bunului simț, lăcomia, mândria, prostia, indiferența, ca să enumăr pe cele mai importante. De ce le- am adus în discuție? Pentru că în Sfânta Scriptură ni se vorbește clar despre toate acestea.

Continuă lectura

De ce plâng oamenii?

PlansulNe trezim de multe ori că ne apucă plânsul. Mergem pe stradă și vedem  oameni plângând. Des sau nu, ne punem firesc întrebarea: ”De ce plâng oamenii?”

”Plâng și mă tânguiesc când mă gândesc la moarte”. (cântare din slujba înmormântării)

Rândurile de mai sus sunt cât se poate de adevărate și cutremurătoare. Da. Pentru că noi, oamenii, ne facem tot felul de planuri în legătură cu viața noastră, aici, pe pământ și mai puțin planuri cu bătaie lungă ca pentru lumea cealaltă.

Altfel spus, gândim relația noastră cu semenii, pe de o parte, drept una bazată strict pe raportul dintre cerere și ofertă, iar pe de altă parte, relația cu bunul Dumnezeu, ca una identică cu prima. Pornim de la principiul păgubos: ”Atâta timp cât eu ofer, am dreptul să cer.” Mercantilă gândire.

În toate acestea se omit mai multe aspecte:

– Oamenii sunt diferiți în mentalitate și gândire.

– Răbdarea de a cunoaște un om. Referitor la aceasta părintele Cleopa spunea așa: ”Răbdare, răbdare, răbdare”. Eu numesc aceasta ”Regula celor 3R”.

– Disponibilitatea la efort emoțional și la sacrificiu personal.

– Capacitatea de a spune: ”Iartă- mă!”

Fără toate acestea ajungem să plângem zilnic, ocazional sau periodic, deoarece ne dăm seama că, de cele mai multe ori, devenim niște însingurați într- o mare de oameni, ne simțim morți și nesimțitori. Și, cât de greu ne este!!! Cât de greu!!!

Da. Oamenii plâng. Dar tot oamenii au puterea de a spune așa: ”Am plâns destul. -Cred Doamne! Ajută necredinței mele. -”(Marcu 9, 24)