Un gând bun devine răsfățat/ obraznic când îl amăgești că- l pui în practică.
Omul visător rămâne un optimist incurabil dacă nu inventează anexe la concretizarea visurilor.
Să nu ne fie frică de viitor, ci de trecutul pe care nu l- am înțeles.
Cel mai mare păcat al omului este acela de a considera ca nu are păcate.
Toate mamele sunt frumoase, însă cele care o urmează pe Maica Domnului sunt de-a a dreptul divine.
M- a întrebat cineva de curând: – Părinte, ce este un bârfitor?! – Răspunsul la această întrebare a dumneavoastră este bivalent: 1. Bârfitorul este acea persoană care își aroga cu de la sine putere dreptul de a judeca chipul lui Dumnezeu din om, pentru ca știți din Cartea Facerii scrisă de Moise, ca omul este făcut „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. 2. Barfitorul este acea persoană căreia îi place să mănânce foarte mulți covrigi. De fapt, de la un covrig preferă de fiecare dată, partea din centru.
Nu trebuie să experimentezi prostia ca să îți dai seama ca nu ai nevoie de ea. Este suficient, doar, să privești în jur.
Romanul de astăzi are mentalitatea lui „NU”. El zice mereu: ” NU pot asta”, „NU știu cealalta”, ” NU vreau”, NU sunt pregătit”, „NU …și NU”. Este o gândire păguboasă, fără perspectivă și depresivă, cu toate ca ortodocși fiind, românii au permanent exemplul Mântuitorului și al oamenilor Săi, care zice: ” Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” sau „Haideți ca se poate, mai greu, dar se poate!” Gândiți pozitiv împreună cu bunul Dumnezeu și veți descoperi frumusețea din dumneavoastră.
Mintea slobodă și nărăvașa imbatraneste prematur sufletul omului, de aceea sfinții părinți ai bisericii noastre ne îndeamnă să o domesticim cu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste- mă pe mine păcătosul(a)!”
Știți care este paradoxul fericirii?! Acela ca omul aleargă toată viata după ea, si când o are zice așa: „Este prea mult ca să fie a mea!”
Cel mai umilitor lucru pentru inimă este acela de a te face ca o bagi în seamă!”
Mai vin câte unii la mine cu Sfanta Vrăjeală burdușiți, si- mi soptesc tandru ca sa- mi catifeleze urechile: – „Parinte, astăzi am aprins o lumânare pentru dumneavoastră!” Ideea lăudabilă în sine, dacă nu ai ști cine ti- a pus lumânarea. De aceea, am binecuvântatul obicei de a le zice: – „Nădăjduiesc ca ați aprins la sectorul ” Vii”. Luați prin surprindere(oare?!), bolborosesc a scuza: – „Vai părinte, dar cum se poate așa vorba??!!” În acest context, cu scuzele de rigoare, sincere, de altfel, îmi permit să va reamintesc o zicala românească metaforica care zice cam așa: „Nu mor caii când vor câinii!” Am scris acest gând pornind de la o realitate parohială de acum câteva zile. Sebastian Catalin Hogea, preot păcătos P. S. La Sfanta Liturghie cântam de fiecare dată: ” Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!”. Restul care vin?! Dumnezeu cu mila și cu rugăciunile preotului de la Psaltire.
Cine nu poate răbda răbdarea bunului Dumnezeu, acela este rupt din trunchiul neputinței veșnice.
Societatea de astăzi multiral dezvoltata a transformat relația omului cu Dumnezeu dintr- o relație de tip full- time, intr- una de tip part- time.
Nu părăsiți Sfanta Liturghie ca să nu va ia diavolul la ochi.
Nu lăsați pe maine ce nu puteți face azi, de unii singuri. Împărțiți jumătate cu bunul Dumnezeu ca să nu se simtă dat deoparte.
În fiecare biserică creștinul ortodox găsește câte ceva de mancare: o pâine, un kg de orez, un litru de ulei, anafura, apă, etc. Peste toate acestea este Sfanta Împărtășanie. Tot în biserică, la capitolul trufandale, unii creștini ortodocși găsesc zilele preotului sau ficații acestuia.
O femeie este împlinită numai dacă accepta la timpul rânduit de Dumnezeu și nu de ea, să fie mama, dupa modelul Maicii Domnului. In rest, vorbim doar despre lumini și umbre.
Hoardele de gânduri si vorbe barbare ce se abat asupra sufletului uman pentru ai satisface poftele perisabile, îi dau acestuia sentimentul ca el este curat ca lacrima. Soluția?! Un verset din psalmii lui David: „Pune Doamne pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele!”
Niciodată omul nu este mulțumit cu ceea ce are, dar poate sa- și smulgă părul din cap când constata ca ceea ce are, nu îi aparține de fapt.
Sebastian Catalin Hogea, preot pacatos
Omul fără Dumnezeu este nimic. Dumnezeu fără om este, fix, nimic. De aceea, cel mai mare câștig al răstignirii pe cruce este îndumnezeirea omului, adică coborârea lui Dumnezeu la om ca sa- i sfințească suferinta prin suferința Lui și acceptarea de către om a ridicării sale la cele sfinte prin asumarea reală a suferinței sfinte.
